miercuri, 10 iulie 2013

Tu nu esti primul, dar vreau sa fi ultimul.

"Sunt frumos?"

Il vedeam ca prin ceata si totusi, ceva m-a facut sa spun "da". In spatele hanoracului de bad boy speram sa fie un tip dragut si as fi dat orice sa nu fi avut gluga pe cap ca sa-i fi vazut ochii.

"..ochii verzi! Iubesc ochii verzi! Ai ochii verzi?"
"Eu nu, dar prietenul meu da." 

*Ti se pare ca ma intereseaza de "prietenul"?* as fi vrut sa-i spun, insa am continuat sa zambesc si sa vorbesc isteric.

"O sa-mi amintesc de tine dimineata." i-am spus, apoi am plecat dar nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc *Tipul asta...vreau sa fie al meu. Dar nu acum. Nu sunt pregatita; ci atunci cand sunt gata.*

Daca i-am uitat privirea? Daca am mai vorbit cu el? Daca am fost pregatita? Daca e al meu? Daca am mai avut vreodata sansa sa-i zambesc ca in prima zi?

DA.

Nu i-am uitat privirea, o vad aproape in fiecare zi si mereu ma gandesc cat de unica este si cum as vrea sa privesc ochii aia inocenti mereu. Sa simt cum ma calmeaza cand sunt panicata, cum ma linistesc cand sunt trista si cum imi spun "va fi bine" cand lucrurile par sa nu se mai rezolve. Vad mereu ochii aia plini de speranta si de iubire. Pe cine iubesc ochii aia? Pe mine.
E putin spus ca am vorbit cu el. Am tipat, am ras, am plans, am jicnit chiar-partial, am incercat sa-i explic si sa scot ce e mai bun din el. Sa-i explic cum pentru mine, el lumineaza locul/camera in care intra. Cum si despartiti fiind, daca il vad, simt nevoia sa zambesc. Daca mi-a vorbit? A facut mult mai mult. Mi-a spus cuvinte frumoase cand nu meritam, mi-a facut versuri si compuneri, mi-a spus "te iubesc" de o gramada de ori pe zi- in fiecare zi, a fost pervers, mi-a plans, m-a acceptat, a luptat pt ceea ce avem noi si pt persoana care spera sa devin langa el-a reusit; iar pe langa asta, imi e cel mai bun prieten.
Nu am fost deloc pregatita. A venit ca un uragan plin de sentimente. Nu puteam decat sa gandesc "mie chiar imi place baiatul asta" fara sa cred insa, ca am avea o sansa reala. A durat mult pana am avut incredere in mine ca ii pot oferi ceea ce imi oferea el, pana am avut incredere ca ma voi indragosti, ca voi iubi, ca voi adora. Dar s-a intamplat. Am ajuns sa-l iubesc enorm, sa vreau sa-i aud vocea, sa-i spun orice, sa-mi dau seama cum ar trebui defapt sa trateze un baiat ce iubeste, o fata. Am ajuns sa plang incontinuu cand ceva nu e bine cu EL, sa nu mai simt nimic pentru persoana din cauza careia sufeream cand l-am cunoscut. El a ajuns sa fie lumea mea, nu-mi pot imagina viata fara el.
Nu a fost niciodata total al meu. Trist, dar adevarat. As fi vrut sa fie asa. Am crezut ca poate fi asa. Am crezut tot ceea ce spunea la un moment dat si pe o perioada scurta de timp-care totusi a existat; l-am lasat sa-si "bata joc" de mine asa cum mi-am batut eu joc de oricine pana la el. Nici eu nu am fost total a lui, desi greselile nu se compara. Nu pot decat sa sper la un viitor mult mai bun alaturi de el, in care va fi tot al meu-iar eu toata a lui.
Oricand il vad, zambesc. Cum as putea sa nu? Cand il vad pe fraierul care sta in fata mea si care se crede smecher, doar pt ca toata lumea a crezut in "masca" lui. Cum pot sa nu zambesc cand ma gandesc ca eu am fost norocoasa care il stie pe tipul care e enervant cand incepe sa cante, dar o face oricum; tipul care crede ca are lumea la picioare dar se supara cand il ia cineva la misto; care ma imbratiseaza, ma calmeaza si ma face sa ma simt iubita. 
Ma simt cea mai fericita atunci cand il vad cum ma priveste, imi place sa stiu ca gandeste "ea e a mea si o iubesc" iar eu nu pot decat sa gandesc "Doamne, ce m-as fi facut fara baiatul asta? El m-a salvat. Il iubesc. Il vreau. Al meu. Mereu."

Avem defecte. Multe. Nu suntem perfecti. Suntem impreuna de 5 luni. 5 luni grele, complicate. Nu aveam o relatie de filme, dar cine ar vrea asa ceva? Printesa se satura la un moment dat si se plictiseste cand printul nu stie sa faca lucrurile interesante-la fel si invers. Ma face sa plang, il fac sa il doara. Ma face sa mor de durere, il fac sa ii para rau. Ma face sa il iubesc, il fac sa ma iubeasca. Mai mult. Si mai mult. Mult mai mult.

Viata e complicata iar intr-o relatie, in iubire, nu poti avea totul. SAU DA. Asta e si ideea.

TOTUL SAU NIMIC.

Eu, cu el, aleg sa am totul. Aleg sa plang pentru ca e un idiot, aleg sa zambesc pt ca e un idiot. Aleg sa nu stiu ce mai caut cu el dar sa gandesc in acelasi timp ca langa el imi e locul. Daca viata si iubirea sunt asa complicate, eu sunt gata sa-i ofer toata viata si iubirea din mine, lui. As risca doar pt el. I-as da inima mea lui, stiind ca ar putea sa o faca praf dar sa incerc sa am incredere ca nu o va face. Ma leg de ochii aia, de el, de tot ce reprezinta el si incerc sa cred in ceva. Pentru mine, pentru el, pentru aman2 si pentru relatia noastra atat de speciala. N-as vrea niciodata sa pierd asa ceva. As fi pierduta fara tot ce am impreuna cu persoana asta care reprezinta lumea intreaga pentru mine.

"Love is handing someone a gun and believing that he won't pull the triger."
"Be yourself. Everyone else is already taken."

-Oscar Wilde