-"Untill you're mine I have to find a way to feel this soul inside."
-P-poftim?! Am spus evitand vesnicul “ce?!”.
A ramas acolo, cu ochii mari, incercand sa.mi citeasca sentimentele din expresia fetei mele. Insa sincer, nici nu era prea greu. Aveam si eu ochii mari si eram uimita dar si putin incruntata, ca la un semn de revolta.
Nu a spus nimic.
-Cum adica? De ce?
-Pentru ca…tin la tine. Si vreau sa pot face cu tine toate lucrurile pe care le fac 2 persoane cand sunt impreuna. Vreau sa pot sa te ating, si un fior mi.a traversat corpul, si sa te sarut fara sa mai fie complicat.
-Dar atunci se duce totu' naibii…
-Si asa s.a cam dus. Si crede.ma, eu nu sunt el. Nu sunt genul care face faze de.astea si sunt gata sa fac un efort ca noi sa pastram legatura.
-Totul se duce..
-De ce nu incerci sa vezi si partea buna? m.a intrerupt anticipand ceea ce aveam sa spun. Nu ti.ar placea?
-Nu am zis ca nu. Am spus si am zambit aman2 cu subinteles odata ce amintirea unei conversatii mai vechi mi.a venit in minte; am apelat la celalalt lucru care se repeta. Tu ai prietena.
Liniste.
Apoi, brusc, a vorbit.
-Ea nu e neaparat o problema...
-Zau?
-Ce e?
Deodata m.am aprins.
-Cum adica ce e? Chiar ai de gand sa faci iar asta?..... Sa.mi faci mie si tipei asta, iar? am spus punand accent pe ultimul cuvant.
A parut putin surprins sau speriat de raspunsul meu (una din doua), insa l.a inteles.
-Tu n.ai fi ca ea. Sti asta. Sti ca esti diferita.
Asa era, stiam asta. Nu era prima oara cand mi.o spunea.
-Mda…. Dar, of. Dece? Dece.... dece, am spus in cautarea unui raspuns...tot faci asta? Eu as putea oricand sa fiu in locul ei, oricarei dintre ele. Doar ca eu, spre deosebire de ele, nu as sta asteptand ca asta sa se intample.
Stiam ca n.as fi suportat durerea. Ar fi fost prea mult, insa nu trebuia ca el sa stie asta. Acum eram puternica si imi iesea la fel ca intotdeauna.
-Uite.te la mine, mi.a cuprins fata cu palmele si mi.a apropriat.o de a lui. Nu. Nu era adevarat. Avea aceeasi ochi ca intotdeauna…
-G-Gresesti, i.am spus rasufland greu dar cu hotarare in glas. Ti.as recunoaste ochii oriunde, nu sunt deloc diferiti.
A facut ochii mari lasandu.ma sa ii admir si mai mult si sa fiu si mai sigura de faptul ca aveam dreptate. Oarecum stiu ca ii placea ceea ce ii ziceam. Dintre toate persoanele de pe lumea asta, eu eram cea care i.a spus asta. Era acelasi ca intotdeauna.
-Stiu cine esti. a spus dupa ce m.a privit mai mult timp. Sau mai bine zis, incerc sa stiu. Esti greu de citit si eu sunt, stiu, dar e ceva la tine…sti asta. Niciodata nu ti.as face asa ceva TIE.
- Sti cat de mult inseamna asta pentrut mine? am spus afisand un zambet melancolic.
-“Ma bucur”, a spus si mi.a zambit.
I.am zambit si eu cu gandul la ac lucru dar am continuat.
-Vic,…. Stiu cum e, crede.ma. Cand poti, o faci. Tu sti ca poti. Si indiferent cat regreti dupa…se intampla. Asta conteaza.
-Nu…nu se va intampla. A spus ca si cum incerca sa ma convinga nu numai pe mine, dar si pe el insusi de asta. Stiam ca ii e greu.
-Hei…sti.. i.am spus cu o privire blanda pentru ca imi parea rau sa.l vad asa chinuit mai ales ca nu eram suparata pe el sau ceva. Pur si simplu tineam la el. Mult.. Am continuat.
-Mi.a trecut prin cap o chestie gen “cum ar fi daca” (a zambit la faza asta). Si nu de putine ori. Si m.am gandit ca.. ,m.am uitat iar in ochii lui, ca..daca ar fi sa se ajunga in punctul asta, in primul rand te.as ruga ca daca vreodata mai insela, sa imi spui; pt ca numai asa as putea face..asta.
-Da, oricum ti.as spune dar nu s.ar…
-Ba da, l.am interrupt cu un zambet. Dar nu ma.s supara. Nu daca mi.ai spune.
Indiferenta imi iesea f bine cu toate ca nu ma prefaceam, nu in totalitate. Nu ma durea sa.i spun asta sau ca el sa.mi spuna atata timp cat era adevarul. Cu toate ca la momentul respectiv ar fi fost poate prea dureros, as fi vrut sa vad daca merita.
A oftat dinnou apoi s.a uitat la mine cu o privire care probabil m.ar fi facut sa plang.
“No risk, no fun”, mi.a trecut prin cap.
NU.
Stiam ce aveam sa.i raspund. Indiferent cat voi suferi dupa, merita. Insa se pare ca el deja mi.o luase inainte. S.a apropiat incet de mine...foarte incet. O parte din mine aproape ca si.ar fi dorit ca el sa se aproprie si sa ma sarute mai repede. Am tresarit, iar el a vazut asta.
-Spune.mi daca vrei sa ma opresc... mi.a soptit si s.a apropiat de mine, de buzele mele. Apoi s.a oprit brusc. Si.a ridicat privirea de pe gura mea si m.a privit in ochi. "Ai incredere in mine" imi spuneau ei.
Am respirat greu si fara sa.mi dau seama, ceva rece mi.a traversat obrazul. O... o lacrima?! In fata lui. Nu... L.am vazut cum face ochii mari, plini de durere. Dar nu s.a miscat. Am inchis ochii insa nu ma puteam gandi la nimic.
-Ah, NU! am spus innecandu.ma cu propriile.mi cuvinte, constienta de ceea ce faceam.
S.a uitat iar la mine si nu cred ca ar avea rost sa incerc sa.i descriu privirea. Nici macar n.am incercat sa i.o citesc de teama sa nu dau inapoi.
-I-Imi pare rau, am spus cu greu. Si m.am ridicat. M.am intors si am plecat cu pasi mari. Apoi, brusc, m.am oprit si m.am intors iar, cu fata la el.
-Niciodata nu o sa sti ce simt defapt. Ce am simtit... E mai bine asa, am zambit melancolic insa lacrimile imi tradau privirea. Este un... am inspirat adanc. Este un "nu". Si terog, macar pe mine crede.ma cand iti spun ca imi pare sincer rau.
Ultimele cuvinte au fost insotite de siroaie de lacrimi si m.am intors inainte ca el sa poata vedea mai mult. Eu? Eu simteam ca ma sufoc constienta ca n.aveam sa uit ochii aia plini de durere.
L.am lasat acolo. Oricum mai aveam o zi...
