Momentul acela cand iti e dor...
Nu stiu daca imi e mai dor de mine langa tine, de influenta pe care o aveai asupra mea, de intrebarile care ma stresau fara motiv cand totul ar fi putut fi simplu, sau de tine. Cum e chestia aia? Ca cica nu realizezi cat de mult ti la o persoana decat atunci cand o pierzi. Mi s-a intamplat asta o viata intreaga (sau 16 ani din ea), dar nu si in cazul tau. Am fost tot timpul constienta cat de important erai pt mine, asa cum o stiau si toti din jurul meu; doar tu n-ai stiut-o. De fapt, am uitat, nu vroiai sa recunosti. O sa pun totul pe seama faptului ca iti e frica sa te atasezi si sa fi ranit. Dar poate toate aceste cuvinte contau candva, insa nu acum. Jur ca nu mi-as fi imaginat sa se ajunga in situatia asta, sa ajungem noi asa. Dar, din nou, nu a existat niciodata un "noi" si o sa-mi repet mereu ca cel mai dor imi e de persoana care erai cand imi erai cel mai bun prieten. Asta m-a dat total peste cap. Nu o sa mai cunosc pe nimeni ca tine dar nici nu trebuie, oricum totul din viata mea imi aminteste de tine, chiar daca tu nu sti asta. Le-am facut eu in asa fel incat sa-mi aminteasca de tine si nu stiu daca e sau nu o greseala, dar nu conteaza.
Sti ce e cel mai ciudat? Nu ma mai doare cand scriu despre tine si nu stiu ce inseamna asta.
"Atunci cand uiti cine esti, ai curaj; intoarce-te la persoana care te-a ravasit si vei da de tine...intreg."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu