This is not me.

Nu mai sunt EU de la un timp. Nu-mi mai plac lucrurile ce-mi placeau inainte. Nu mai vreau sa rad si sa nu-mi pese ci sa fiu sigura de deciziile pe care le iau. Nu mai veau sa-mi bat joc de fiecare lucru pe care il am. Nu mai sunt eu. Sunt plictisita, de parca nu as avea de ce sa traiesc, sa simt. Nu mai traiesc momentele cu intensitatea de dinainte si nu ma mai bucur de lucrurile neinsemnate. Nu mai ascult muzica..nu mai pot. Ma plictiseste. E ca si cum vreau ca totul sa se schimbe, sa se transforme iar intr-o cursa nebuna in care ziua sunt trista iar noaptea plang. Acum nici lacrimile nu mai exista, nici sentimentele puternice. Nu mai am pasiunea pentru citit. Cartile ma plictisesc. Mi-e totuna oricum ar fi.
Nu inteleg totusi. Oare chiar am reusit sa ajung in acel punct in care sa zic "eh", si sa trec cu vederea? Fara sa-mi pese ca majoritatea oamenilor zambesc fals si asteapta mereu ceva la schimb, pentru ca le pot raspunde cu aceeasi moneda. Fara sa ma intereseze ce cuvinte arunc sau cat jignesc, fara sa ma intereseze ca unii sufera, asa cum o faceam. Fara sa-mi pese daca "el" ma iubeste, daca celalalt ma ignora si etc. Fara sa-mi mai bat capul. Cu ce folos pana la urma? Prieteni buni, familie, iubit....toti te dezamagesc in final; chiar si propria persoana. Nu ma mai inteleg, nu inteleg ce vreau, ce urmaresc, de ce ma comport in felul in care o fac. Dar eh, mi-e totuna.
Au mai ramas ciudat de putine persoane de care sa-mi mai pese.