Astazi mi s-a demonstrat iar cat de putin apreciez ceea ce am. De ce trebuie sa vreau mereu dar mereu ceea ce nu-mi apartine? Totul e perfect dar...
Mi-a spus "te iubesc". A fost primul care mi-a spus asta, nu stiu cat de serios era. Nu pana in momentul in care am inceput sa analizez cele 2 cuvinte de parca ar fi format o fraza intreaga, complicata.
N-am putut sa spun si eu "cele 2 cuvinte." Nu am mai putut.
Ce spune asta despre mine? Cumva ca nu pot sa tin la nimeni cat sa consider ca merita? Ca nu vreau sa fiu ranita? Nu. Oricat de extraordinar ar fi cel ce mi-a spus cuvintele, nu e ceea ce vreau. Niciodata nu a fost cu adevarat. Nu m-a deranjat raceala lui, dar apoi m-a durut. Am repetat iar greseala. Nu e ceea ce vreau. Niciodata nu a fost si probabil pana nu-l voi avea pe cel pe care il vreau, nu voi fi capabila sa trec mai departe fara sa existe acel "daca". Chiar daca in loc de dragoste primesc gelozie si in loc de caldura raceala. Si in loc de cuvinte mari, cuvinte neinsemnate cu mesaje subaintelese. Si cand pare ca uit, nu e asa. Eu stiu asta. Dar nu as sta sa ma gandesc la lucrul asta. Nu atata timp cat necesita efortul pe care nu vreau sa-l depun. Asa ca ma chinui. Si ma gandesc "De ce azi, eram pe punctul sa fac cine-stie-ce cu tipul care ma fixa cu privirea?" Care ma privea cu niste ochi foarte cunoscuti si de care m-am indepartat odata ce am aflat cine era. Ceva imi aminteste mereu de trecut, nu ma lasa sa uit. Indiferent daca e un numar de masina sau o persoana...intr-un moment atat de neasteptat.
Si cu toate ca, daca nu aflam cine era, as fi vorbitu cu tipul si restu'...probabil nu mi-ar mai fi pasat de el din moment ce nu pe el il vreau.
Si cu toate astea, sper din suflet sa invat sa ma bucur de ceea ce am acum. Insa am distrus multe deja. Si orice as incerca sa fac acum nu va mai conta pentru ca,
in cateva luni e vara....
Published with Blogger-droid v1.7.4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu