In secunda 2 mi s-au inmuiat picioarele si mainile au inceput sa-mi tremure. Nu ma puteam concentra. Atatea intrebari imi treceau prin cap si ma miram cumde nu le stiu raspunsul. E vina mea. Ba nu. E a lui. De ce nu am stiut sa pretuiesc ce aveam? De ce a trebuit sa devina asa complicat totul. Cum se presupune ca ar trebui sa-l uit pe cel care insemna "lumea" pentru mine? Nu am crezut niciodata ca o sa-l pierd asa. Imi imaginam ca mai de graba o sa ma scurg intr-o mare de lacrimi dar voi sti ca el e acolo. Acum, cum voi mai sti? As fi vrut sa stiu atatea acum cativa ani. Si totusi, de ce undeva in interiorul meu simt o farama de usurare? Oare chiar cred ca o sa-l uit odata ce va fi in cealalta parte a lumii?(la propriu). Oare ce se va intampla? Cuvintele sunt scrise aici dar mintea nu constientizeaza, ca si cum nu e adevarat. Nu vreau sa-l pierd PENTRU TOTDEAUNA, sa-l pierd in toate modurile posibile. Nu vreau sa fie ca si cum nu a existat cand a insemnat atat de mult pentru mine. ATAT DE MULT. Si m-am gandit ca sunt norocoasa ca macar orasul e acelasi dar n-am stiut sa profit. DE NIMIC. Mai sunt cateva luni dar greu de crezut ca ceva se va schimba. Vreau sa aud de la el "plec" si poate atunci voi fi impacata stiind ca nu am aflat doar in cel mai urat mod posibil. NU REGRET NIMIC, chiar daca primul meu gand cand am aflat vestea a fost ca mai bine nu-l cunosteam. Dar am suportat situatia, nu? Si totusi NU! NU pot sa o accept. NU vreau sa o accept. E ireal, nu se poate intampla una ca asta, de parca vorbim de altcineva nu de el.
I AM A STRONG WOMAN.
I have to survive.
Published with Blogger-droid v1.7.4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu