Cam cata viata ti-a ramas de-aseara
pana dimineata"
-Guess Who
Parca nu mai trece odata timpul. Parca zilele au acelasi curs. Aglomerat, monoton, plictisitor si singurele persoane care ma ajuta sa trec peste sunt cei care imi sunt alaturi.
Parca nu se mai termina suspansul, stresul cu notele, liceele. Certurile cu parintii din motive tampite si felul in care ma chinui sa nu adorm miercurea, inainte de meditatii.
Parca te saturi de prostia din jur. De felul in care unora nu le pasa efectiv.
Parca nu se mai termina cuvintele astea pe care mi le spui "ca sa fie mai interesant jocul".
Parca obosesti sa gasesti motive in orice, sa te strezezi.
Lumea asta...in care nu mai intelegi pe nimeni. Si atunci cand sti ca trebuie sa faci ceva, mereu altceva intervine, ceva cu totul diferit astfel ca nu mai sti ce e bine si ce e rau.
Lumea asta plina de ura si prefacatorie. Plina de dragoste si perversitati.
Uneori nu mai sti ce e bine pentru tine. Am obosit ca altii sa incerce sa-mi spuna ce sa fac sau sa ma judece. Sa vad atatea persoane care trec prin viata cu atata usurinta, fara sa stie cu ce se mananca. Sa ma chinui sa inteleg pe toata lumea.
Nustiu, poate sunt la momentul ala al adolescentei in care incerc sa-mi gasesc "stilul", sa inteleg ce reprezinta "eu". Pentru ca, cu siguranta nu mai am nicio idee. Sa fac propriile-mi reguli si sa nu-mi mai pese daca unele lucruri nu sunt ok. Sa nu mai aspir la "interzis" si sa par inocenta in acelasi timp. Sa fiu pur si simplu...persoana pe care incerc sa o gasesc.
Suntem piesele perfecte,
Dintr-un joc de sah pervers,
Unde toata lumea minte
Si toti merg pe ineres.
Published with Blogger-droid v1.7.4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu