"Cine esti?"; "Nu te mai recunosc, sa mor eu."; "De ce te-ai schimbat?"; "Mi-e dor sa stiu exact cine esti..."; "Adica vrei sa faci asa pana cand eu ajung sa nu mai stiu cine esti"; "Te-ai schimbat."; "Bine, Daca tu esti multumita de persoana care esti acum. Te-ai schimbat, nu te mai recunosc"; "Esti schimbata..."; "Nu, te-ai schimbat dar nu in bine."
GATA! Fiecare propozitite suna la fel, fiecare cuvant e acelasi. Cu ce ma ajuta, sa-mi spuneti asta? Cu ce ma ajuta daca tu imi spui asta? Tu care de atatea ori te-ai schimbat incat nici nu mai sti ce sa crezi despre tine...
Si ma intrebi "ok, dar..de ce?" As putea sa te intreb acelasi lucru insa nu mi-ai raspunde daca eu n-as face-o.
Si ce as putea sa-ti spun? Ca tu esti de vina? Ca ea e de vina? Ca el e de vina? Ca ei sunt de vina? Si asa mai departe pana cand iti fac toata conjugarea? Nu.
Nu, nu vreau sa ma lasi in pace. Vreau sa ma intelegi, nu sa ma intrebi "de ce". Vreau sa ma mangai pe obraz, sa te uiti la mine si sa-mi spui "aw, pitico". Sa vorbesti incet si sa-mi spui "suntem exact la fel" iar eu sa spun "ba nu" doar pentru ca refuz sa recunosc asta si stiu ca te doare, faptul ca nu sunt persoana pe care o stiai atat de bine. Si stiu ca ti-ar face placere sa ma auzi spunandu-ti "te iubesc", pentru ca sti ca asa e,
De ce m-am schimbat? Pentru ca ei nu se schimba. Nu puteau ei sa faca o schimbare, sa se uite la mine si sa taca, sa aiba pur si simplu incredere in mine? Tu n-ai putut sa lasi orgoliul si sa-mi dai telefonul ala si nici tu sa fi macar odata sincera. Nu v-ati putut abtine fara sa ma faceti sa-mi para iar rau si sa spun azi "am realizat ca n-am niciun prieten bun". Si totusi, de ce nu pot lasa balta persoanele care imi fac rau si sa fiu cea care iti placea tie, si chiar si mie? Pentru ca ii iubesc, pe cei care ma ranesc atat de mult. Pentru ca a-i avea in viata mea e un lucru atat de normal si familiar incat nu-l pot lasa deoparte. Si pentru ca uneori, cand sunt cu ei, uit de tine. Iar cand sunt cu tine, uit de ei. Nu le poti avea pe amandoua. Nu?
Si imi pare rau, chiar daca nu-mi cer niciodata scuze. Imi pare rau ca devi confuz din cauza asta. Imi pare rau ca nu ma intelegeti. Dar...soarta. Nu am cum sa mai fiu aceeasi. Tu insati ai fost primu care m-a schimbat. Nu stiam atunci. Nu stiam cat de rai pot fi oamenii, nu stiam cate asteapta unii de la tine, nu stiam sa-mi aleg prea bine prietenii si nici cat de prefacuti sunt cu totii. Nu ma prefaceam asa mult. Nu vazusem persoana pe care o iubesc, iubind pe altcineva si nu mai simtisem nevoia aia de a cadea jos si de a plange din cauza asta. Pana si acum, cand amintirile alea au trecut de mult, daca ma gandesc la ele, incep sa plang. Nu patisem lucruri care sa ma marcheze atat de mult ca "o noapte" si nu avusesem veri atat de agitate. Nu avusesem depresii, drame dar nici momente de euforie suprema. Nu stiam atatea secrete pe care mai bine nu le-as fi aflat. Acordam si inca acord mereu a2a sansa. A si sa nu uit, nu avusesem niciodata asemenea momente de slabiciune.
Nu au trecut decat 1, 2, 3 ani de cand a inceput totu. Nu ma mai intelegeti, nu? Trebuia sa va ganditi, trebuia ca tu sa te gandesti la asta inainte sa incepi sa faci tot ceea ce ai facut, sa spui si sa spuneti atatea. Dar nu mai conteaza acum si nu e vina mea daca ma intrebi/intrebati "de ce?".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu