Am o gramada de post-uri, o gramada de sentimente scrise vara asta pe care nu le-am facut publice.

Totusi, acum m-am trezit ca imi vine sa scriu. Nu imi vine sa scriu ca sa ma eliberez, ci pt ca efectiv nu mai am alta solutie. Vreau sa tip si parca stiu ca nu ma aude nimeni...vreau sa tip si parca nu am vocea suficient de puternica sa acopere linistea.
Nu stiu de ce ma simt asta. Oare unii oameni traiesc asa toata viata? Fara sa stie ce e aia fericirea? Nu am nici cel mai mic motiv sa spun asta sau sa ma simt in felul asta... si totusi. Ma simt singura ( si nu, nu fac vre-o metafora ). Ma simt distrusa, ma simt inchisa, ma simt suparata, ma simt ca o idioata, ma simt ca o fraiera, ma simt ca o proasta, ca o persoana care nu merita nimic dar are totul. Poate ca depinde de mine cum imi fac viata, insa as vrea doar SA SE OPREASCA. Sa se opreasca sentimentul asta din piept, ca si cum mi se rasuceste un cutit in inima. Sa se opreasca totul intr-o zi de vara, sa fie noapte, sa fie muzica si atmosfera nebuna, sa am toti prietenii langa mine, sa se opreasca totul. Sa am 16 ani sau poate unpic mai mult. Vreau sa fiu desteapta. Suficient de desteapta cat sa ma gandesc ca sentimentele astea, sunt doar faze ale adolescentei ce vor trece. Dar oare cum poti gandi asta? Cum sa gandesti asa ceva si cum pot unii oameni sa se ingroape in iluzii de genul cand sentimentele efectiv dau pe afara?  Nu vreau sa ma simt asa neajutorata...asa mica si fara putere. Nu vreau sa ma mai simt dezamagita. Vreau pe cineva care sa ma faca sa simt ca merit sa fiu iubita, nu ca ar trebui sa ma multumesc cu putin. Vreau micile gesturi care sa insemne totul, cuvintele nu mai inseamna nimic atunci cand intervin atatea obstacole.

Cred ca o sa inchid blogul asta la un moment dat, cand o sa simt ca pot. Sau o sa-l las doar asa. Vreau un alt inceput