Tu sti ca ma iubesti, ca sunt prima ta iubire. Tu sti ca ma vrei langa tine.

Dar nu sti deloc privirea pe care o ai cand te uiti la mine. E ca si cum vezi intreaga lume in ochii mei. E coplesitor, e superb. Nu vezi ce privire superba ai, de indragostit. Tu nu sti cum se simte mana ta cand imi atinge obrazul. Cum simt totul in atingerea aia atat de banala. Tu nu sti cum se simt buzele tale, felul in care saruti si doar uneori iti mai strecori limba. Tu nu sti ce simt cand esti peste mine. Tu nu sti cat de aproape ma simt de tine, chiar si cand sunt la kilometri departare. Avem ceva, avem o legatura, ne potrivim. Nu sti ce adorabil esti cand te enervezi si iti ridici disperat sprancenele. Nu sti cat de dragut mi se pare ca atunci cand vrei sa te certi cu mine, defapt lasi tonul vocii mai incet, aproape soptit in loc sa tipi. Tu nu sti ca pana si cu rasu ala de om prost cand erai praf la Street si ceilalti faceau glume "Asta iti e iubitul, cum il suporti?" si cu momentele de fraier si cu tot, oricand cineva spune asta vreau sa te imbratisez pt ca ma simt mandra, nu ciudat sau mai stiu eu cum.
Doare ca in saptamanile cand ieseam in Tineret ( asta mi-a ramas in cap mai ales ) si eu chiar ma simteam...fericita, eram la Mc si vorbeam si tu mereu cand spuneam ceva ironic erai gen " A, da?" atent la orice spun, iar prietenele mele imi spuneau "Doamne cat te iubeste, e atent la orice gest al tau", doare ca in timp ce eu gandeam "Baiatul asta merita totul.", tu vorbeai cu alta pe facebook, alta cu care ma inselai. Nici nu sti cum am stat sa asociez orele (pt ca sti ca retin mult mai multe decat se vede) si cand am vazut cate s-au intamplat am preferat sa nu ma gandesc, pt ca daca m-as gandi...nu stiu ce as fi in stare sa simt. Dar e ca o pata. Tot o pata e. I-am spus Anei acum cateva zile "E bine ca il iubesc si am ales asta, sincer daca as sta sa ma gandesc cate s-au intamplat nu cred ca i-as face fata". Nu vreau sa traiesc prinsa in trecut, dar am nevoie sa mergi si tu inainte cu viata si relatia, nu sa-mi spui doar mie sa fac asta. Dor multe, multe si multe. Dar incerc sa le inlocuiesc cu fericirea. Insa e greu, si nu ma ajuti. Cand ma gandesc la relatia noastra, nu ma gandesc ca la un tot. In mintea mea si in inima mea, avem 3 sau 4 luni de relatie si anume vara asta, de cand am inceput sa aflu cum esti si de cand ai fost ca pana acum. Celelalte luni pt mine nu sunt relatie... nu pe bune.

Dar nu sti nici cat ma ranesti, uneori nu inteleg cum poti sau ai putut vorbi atat de urat de mine. Uneori ma gandesc cum ai putut face asa ceva. Poate ca nu esti prima sau marea mea iubire dar simt iubire, simt afectiune, simt nevoia de protectie, simt nevoia sa spun lucruri frumoase despre tine, sa nu-mi pese ca oamenii ne cred niste fraieri si eu sa tot spun cat te iubesc. Tu nu m-ai vazut si nu sti cum le vorbesc celorlalti depre tine, le vorbesc asa cum nu-ti vorbesc tie niciodata, pt ca mi-e frica sa-ti arat totul. Nu vreau dezamagire. Dar o primesc si nu stiu de ce.. Nu stiu.

Stiu ca vei spune ca iti pare rau si toate cele, ca e in trecut si nu mai esti asa. Dar m-am saturat de cuvinte. Am nevoie de mai mult sa compenseze raul facut, nu doar putinul care crezi tu ca il faci.