Iar am plans. Iar am plans ca o proasta ce sunt pt tine, pentru mine. Pentru ca imi fac iar rau mie. Si nu mai pot. Nu vreau sa iau pastile, nu vreau sa simt iar nevoia unui psiholog. Nu vreau iar o zi in care sa ninga afara iar eu sa stau pe scaun si cu picioarele pe calorifer, singura intr-un colt, sa ma uit pe geam si printre tipete si lacrimi sa strig "nu mai vreau! fa sa dispara asta! nu mai vreau sa doara". Imi amintesc ca ala a fost momentul meu cel mai rau, in care efectiv am crezut ca nu o sa ma mai opresc din plans, am simtit ca lacrimile nu sunt suficiente. Ca urasc asta. Nu vreau pe nimeni care sa ma faca sa ma simt asa. Am inceput iar sa ascult pink si sa plang incontinuu, sa scot strigate sufocate in perna, sa dau cu pumnii in dulap. Am inceput iar sa caut servetele prin casa la 1.00 noaptea, sa ma pun in genunchi pe covor si sa strang din dinti.
Nu vreau sa fiu iar asa, persoana care eram disparuse de mult si nu vreau sa apara iar. Si daca e nevoie sa-mi calc pe orgoliu ca sa ma protejez pe mine, atunci asta am sa fac. Tu poate nu te-ai schimbat, dar eu da. Imi place cine sunt acum. Nu cine am fost in seara asta, nu sunt mandra de cat am plans. Imi place de persoana care am ajuns sa fiu, si apreciez si toata durerea pe care am avut-o pt ca fara ea, nu as fi invatat atatea, nu as fi avut atat de multa incredere in mine acum. Puteam sa tin emotiile in mine si chiar mai mult, sa le tin undeva departe. Nu o sa fiu iar depresiva din cauza ta.
Nu o sa dispari. O sa ramai pt ca eu am nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu