"Am iubit-o din prima pe fata aia. Ochii aia verzi parca priveau prin tine si gandirea ei m-a facut sa cred ca gasisem ceea ce cautam. Gandea matur, desi era destul de mica. Mai mica decat mine. Probabil e adevarat ce se spune, ca fetele sunt mai mature cu 2 ani decat baietii in gandire. Destul de rar reuseam sa castig un zambet de la ea, dar atunci cand imi vorbea atat de frumos ma facea sa vreau sa o tin langa mine, cat mai aproape de mine. Si poate era doar o iluzie dar aveam o legatura. Genul ala de legatura invizibila care ne trage unul spre altul si nu ne lasa sa stam despartiti. Poate asta a simtit si ea, cand a inceput sa fie sincera cu mine. Poate asta am simtit si eu, cand am inceput sa tin la ea cu mult inainte ca ea sa o faca. As fi dat fiecare minut din zi sa fiu langa ea, daca nu eram atat de slab cat sa las alte lucruri sa-mi conduca viata.
Mai tarziu, fata aceea era altfel. Stralucea cu toata fiinta ei iar cand a inceput sa zambeasca din toata inima, oamenii se intorceau sa-i admire acel zambet. Eu nu puteam decat sa stau langa ea, suparat ca nu puteam sa o tin de mana si macar sa creez iluzia cum ca ar fi a mea. Iar felul cum imi vorbea...as fi vrut sa o ascult ore in sir. Sa stam unul langa altul fara sa ne spunem nimic. Sa-i simt parfumul si sa o imbratisez cand ii vedeam lacrimile din ochii care ascundeau multe. Si inca ascund, si eu stiu asta. Ma uitam mereu fix in ochii ei, iar ea, simtindu-se ciudat, ma intreba "ce e?"; eu nu faceam decat sa o intreb apoi "ce culoare au ochii mei?" ca sa o fac sa se apropie de fata mea, iar ea zambindu-mi imi spunea "verzi". Ii mai sopteam ceva la ureche, doar ca sa pot atinge cu buzele de gatul ei. O puneam la perete si ma apropiam de ea, dar ea isi intorcea capul stiind ca era gresit, asa ca buzele mele ii atingeau pur si simplu obrazul. Era un copil matur, fata aia. Imi vorbea ca si cum eram fratele ei, cel mai bun prieten, dar ma facea in acelasi timp sa o vreau cu toata fiinta si ma obliga sa ma controlez. Ma domina din toate punctele de vedere iar cand observam ca se uita la mine si stiam ca ma vrea si ea, zambeam, desi vroiam sa para ca nu sunt atent. Ma lasa sa o ating, dar doar pana unde vroia. Cu totii credeau ca noi vom ajunge impreuna, iar ceea ce era intre noi era aproape palpabil. Ca primul sarut al nostru. A fost ca o explozie care ne-a uimit pe aman2. Nu stiam cum sa reactionam. Mai sarutasem multi/multe aman2, dar niciodata n-am fi crezut ca putem simti ceea ce era acolo. Vezi, asta e problema cand te indragostesti de cea mai buna prietena a ta. Faptul ca ati fost cei mai buni prieteni va leaga enorm de mult, dar in acelasi timp, atunci cand sunteti aman2, sunteti ca o bomba gata sa explodeze. Sunt sentimente care asteapta sa explodeze. N-am stiut sa o iubesc pe fata aia, iar din cauza asta nici ea nu m-a putut iubi corect innapoi. N-am putut nici sa mai fim doar prieteni, ar fi fost cel mai mare cliseu. Asa ca am distrus, aman2, incet dar sigur, totul. Pana cand tot ceea ce era special a devenit un amalgam de ironii si lacrimi ale ei. Am spus ca o iubesc prea tarziu cand o simteam cu mult inaintea ei, dar ea l-a spus prima desi l-a simtit dupa mine. Am fost speriati probabil, sau probabil nu aveam chef. Sau probabil ei nu-i pasa, iar eu nu am stiut sa o arat. Dar mint, pentru ca stiu ca i-a pasat si stiu ca m-ar vrea langa ea si acum si ar repeta oricand seara aia de atunci, explozia de inocenta si fericire, speranta ca se pot intampla atat de multe. Am fost niste cei mai buni prieteni prosti, fricosi, care au distrus totul in drumul nostru spre iubire. Nu suntem nici azi impreuna, iar daca vom fi vreodata... ei bine, niciunul din noi nu crede asta, deci mai bine nu ne gandim."
Uitasem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu