In sfarsit reusesc sa-mi asum greselile mele si sa accept ca, pana la urma, nimeni nu e de vina pt ceea ce am gresit eu. Nici el, nici ei, nici ea, nici ceilalti. Aveam prea multa tristete si ura, chiar ura. Aveam atatea sentimente urate in interiorul meu si stiu foarte bine cum imi simteam inima calcata in picioare de oricine. Dar n-ar fi trebuit sa fie asa, n-ar fi trebuit sa fiu eu asa. Ar fi trebuit sa renunt la persoane cand era cazul, dar cu totii stim ca niciodata n-am renuntat la nimeni si poate asta e defectul meu...totusi, vreau sa cred ca e si o calitate.
And I know, I'm the pretty tragedy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu